Liquid: Incursiuni in locubil

Despre mască am scris la îndemnul unei fiinţe umane.
Ce mi-a adus?
Acest demers cronofag ce îmi accentuează gândul înfumurat orbeşte.
La ceas de seară masca îmi ieşea prin pielea feţei.
Era masca marii dez-amăgiri.
Nimic nu mă atingea decât prin ochii mei largi îndulciţi de tărâmul de dincolo.
Petreceam insidios orele amiezii, făurindu-mi un chip necesar.
Spaimă şi gând fugind spre orele serii.
Nimic nu te sperie, nimic nu te mai atinge; suflul interior invadează orice pretenţie fugară, orice dorinţă moartă în zori.
Credeam cu mine însumi în concordanţă cu sinele meu.
Şi dacă masca îmi ieşea prin piele era pentru a-ţi aminti, frate, că totul e o dungă multicoloră arzând mai tare, mai încet spre apologia sinelui.
Privirea marii oarbe, viaţa, se clătina la întâlnirea cu mine.